Alegerea layoutului ptr blog nu a fost deloc una intamplatoare. Nici nu s-a nascut din dragostea mea infinita pentru MJ. De fapt, e ca si cum ai incerca sa comentezi o opera literara.
Totul in jurul meu si-a pierdut culoarea. E ca un abis negru. Imi plang trecutul. Care a trecut si nu mai poate fi adus inapoi. NU il mai vreau inapoi. Si totusi il plang.
Schimbarile astea mi-au schimbat viata.
Mi-am pierdut simtul directiei si am uitat cum sa cer indicatii. M-am instrainat cu totul de arta comunicarii si am devenit salbatica. Tip, urlu, gesticulez, ma manifest in fel si chip, ca un animal de rand.
Si totusi, in adancul meu sunt om.
Si sufar.
Si ma zbucium.
Asta e pedeapsa mea.
Nimic nu o sa mai fie la fel vreodata. Nu mai am incredere ca pot face ceva. Sunt handicapata din punct de vedere sentimental acum. Cineva mi-a amputat constiinta in somn si a fugit cu ea. Acum m-a lasat cu ideile imprastiate si nu sunt in stare sa le pun cap la cap. Nu mai stiu ce e bine si ce e rau. Vreau sa stiu, dar asta ar insemna sa invat din nou, pas cu pas, ca pe alfabet....alfabet...A...A...b...ma opresc la "a"...
Aberez mult, stiu. Dar bloguletul asta e singurul lucru care mi-a mai ramas. E ultima mea legatura cu trecutul. Si singurul loc in care pot sa-mi scuip sentimentele...pana ma opresc, pentru ca mi s-au incetosat ochii, iar degetele imi aluneca pe tastarura. E de la lacrimi...
P.S.: Cand mai mare nevoie am avut de voi, dragii mei prieteni, voi ati mers pe burta si m-ati lasat balta....va multumesc pentru singuratatatea in care m-ati lasat de 2 zile incoace:)
Ca si cum o tenie uriasa consuma toata mancarea pe care o ingerez, fara sa-mi lase si mie macar o firmitura. Nimic.
Sunt egoiste sentimentele. Ai impresia ca tu le nutresti, cand de fapt ele te nutresc pe tine. Tu existi numai datorita sentimentelor pe care tu le ai fata de orice.
La inceput, crezi ca ai controlul. Ca simti, doar pentru ca vrei tu sa simti. Dar nu e asa. Totul nu e decat o iluzie temporara, care in momentul in care isi scoate ghearele te sperie atat de tare ca nu stii cum sa mai reactionezi.
Nu esti robot, sa nu intelegi asta. Dar nici stapan pe viata ta nu esti. Esti un sclav al absurdului. Stii ca daca iubesti prea mult, o sa suferi la un moment dat. Stii ca daca urasti prea mult, pana la urma vei suferii.
Nu poti sa incerci sa-ti controlezi sentimentele.
Un om care spune ca isi poate controla sentimentele, inseamna ca nu le are. Nu este posesorul unui asemenea bun.
Si acum, nu stiu sa spun exact ce este mai rau?
Sa te stingi usor in timp ce esti supt de energie din toate supapele?
Sau sa traiesti mult si bine, dar trairile tale sa fie echivalente cu cele ale unui bolovan dintr-un rau? Oricat de puternice ar fi loviturile apei, el ramane la locul lui, fixat in namol.
Ca si tine...drept, pe pozitii, nemiscat, adanc ingropat in namolul vietii tale. Si pe masura ce timpul trece, namolul te inghite mai mult si mai mult pana nu mai ramane nimic. Bolovanul se va transforma in nisip, iar tu...probabil la fel...
Ca esti viu, ca esti mort, tot un morman de oase ramai.
Asadar, mai bine induri suisuri si coborasuri.
Suporti mai usor adancimea celei mai adanci prapastii, cand stii ca sentimentele tale te vor ridica, pana la urma, in varful celui mai inalt munte.
In final esti ca o pasare care isi canta trilurile vietii, nu ca o piatra amarate, care nu are altceva de povestit decat ce a vazut in jurul ei de-alungul veacurilor.
Nu va fie frica sa simtiti. Nu incercati sa va controlati sentimentele. Doar sa le diversificati.
Ma simt atat de bine. Imi priesc cum nu se poate momentele astea de liniste. Bianca doarme linistita in cabana si nu a simtit cand am coorat din pat si am iesit din casa.
Fuga noastra subita din Bucuresti a pus probabil multi oameni pe ganduri, da nu mai conteaza acum. Lucrurile se complicasera prea mult si scapasera de sub control. Norocul meu a fost Marc. L-am sunat pe la 3 dimineata:
"-Marc....sunt Anna..."
"-Anna...buna, cat e ceasul? Ce s-a intamplat? De ce plangi?"
"-Marc! Ia`ma de aici, te rog! Nu mai fac fata! Nu ma pot! Nu mai vreau!"
Ma asculta atent si aparent linistit. Totusi calmul nu se facea simtit deloc in vocea lui. Mi`a raspuns pe un ton ce se vroia a fi glacial:
"-In 10 min sunt la tine. Fa`ti bagajul si pune`ti haine groase la tine"
Eu am dat din cap aprobator si am ingaimat printre sughituri cateva cuvinte de multumire. NU vroia sa stie nimic; de ce, cum, in ce fel. Cu toate astea, inainte sa pun receptorul inapoi in furca ii aud vocea dura, tremurand cateva cuvinte:
"-Iar te-ai drogat?"
I`am raspuns cu o urma de satisfactie in glas:
"-Nu. Sunt "curata" de doua luni aproape..." si in clipa urmatoare aud sunetul ticait al apelului incheiat.
Mi`am strans o mana de haine in graba si le`am impachetat intr`un rucsac, impreuna cu periuta, pasta de dinti si 2 prosoape. Nu mi`am luat farduri, sau bijuterii, nici macar haine casual. Vroiam pustietate si stiam ca Marc are sa`mi faca rost de singuratatea asta cu orice pret.
In 10 minute Bianca intra in casa si ma imbratiseaza, dupa care se uita ingrijorata la mine. A observat cearcanele negre si adanci de sub ochii mei si pielea palida a fetei mele, rezultatul lipsei de hrana, somn si droguri. Si al plansului, pentru ca plansesem mult. O saptamana de chin se incheia acum, cand cele mai importante persoane din viata mea erau langa mine si imi carau putinele boarfe spre masina.
Pe tot parsul drumului, am stat pe bancheta din spate si am motait. Niciunul din ei nu mi-a adresat vreun cuvant, lasandu`ma afundata in gandurile mele. Din cand in cand, rasul ca de clopotel al Biancai ma trezea din reverie. Pentru cateva momente imi odihneam privirea pe fata ei alba si pe parul ei lung, auriu. Era atat de draguta cand incerca sa para voioasa si fara griji. O adoram. Marc, in schimb, era serios si pus pe ganduri. Din cand in cand, clatina aprobator din cap sau schita un zambet, mai mult fortat, cand Bianca termina de povestit cate ceva. Il vedeam uneori cum se uita la mine prin oglinda retrovizoare. Ochii lui negrii , dilatati de ingrijorare ma priveau intrebator pentru cateva secunde, apoi dispareau. Nu stiu cum aveam sa le explic toata povestea. Pentru mine era injositor totul; Marius, Luca, Jim...
Am ajuns a doua zi inspre pranz. Eram la munte. Acum inetelegeam de ce simteam chiar si din somn ca mi`e greata. Cine stie prin cate pante si curbe am trecut. Eram in munti, in Parang, cota 1300, daca il auzisem corect pe Marc. Eram in fata unei cabane imense, semana, mai degraba cu o vila, decat cu cabana unui pustnic din munti. Interiorul, la fel de impresionant ca exteriorul, era decorat cu capete de animale impaiate, arme de tot soiul, coarne si multe alte flecustete ce tineau de vanatoare, insa toate erau aranjate si combinate cu cel mai desavarsit bun gust.
Mobila era acoperita cu cu folie transparenta, semn ca nu prea trecea nimeni pe acolo. Nu stiam a cui e, insa banuiam ca e a lui Marc, despre care nici pana in ziua de azi nu stiam sigur cat de bogat este de fapt, insa nici nu ma interesa. Ce mi`a atras cel mai mult atentia a fost semineul. Alb, maiestuos si decorat in ton cu retul casei, m`a uds cu gandul la filmele siropoase pe care le devoram in adolescenta. Totul era perfect, pana si covorul din blana de urs era acolo, fix in fata semineului.
Cabana avea 5 camere si doua bai, dintre care una de serviciu, o bucatarie imensa si un bar dotat cu tot ce vrei in materie de alcool. Camera mea era cea mai mare si cred ca si cea mai frumoasa. Patul cu baldachin era frumos sculptat din stejar si avea perdelute din voal alb, moale si frumos mirositor. Distingeai clar doua culori: alb si mahon. De vis. Numai camera parca reusise sa ma binedispuna cat de cat.
M`am aruncat direct in pijamale si in pat. Marc daduse drumul la centrala. In cateva minute m`am simmtit coplesita de o ciudata stare de bine. Asa am adormit pana acum cand noaptea a inecat din nou padurea care ne inconjura.
Va spuneam ca fluier.
Zapada imi ajungea pana la genunchi. Desi e noapte, lumina lunii reflectata in zapada are o tenta placuta de roz-visniu, facand sa para ca e mai degraba amurg.
Ma simt prinsa intre 3 universuri: unul care ma respinge, unul care ma atrage si unul decare ma ciocnesc mereu... E greu. Cum nu poti sa stai cu curu`n doua luntrii, nu poti sa stai nici cu astrii in trei universuri...
Asta facusem eu...oarecum...si fara intentie. Si o dadusem in bara.
Cu un gest automat imi aprind o tigara. Un zgomot mi`a distras atentia brusc. Ma uit speriata in jur, cat pe ce sa scap tigara din gura. Si soc...
"-Anna..."
Ca de fiecare data cand il vedeam, respiratia mi s`a oprit instantaneu, lucru pe care l`a observat si el, deoarece nu mai scoteam aburi. Ma privea cu atentie, fara sa schiteze vreun gest. Avea fata distorsionata. Arata...cam ca mine, numai ca...mai frumos...cel mai frumos. Mii de sentimente m`au napadit dintr`o data si ochii mi se umplura de lacrimi. Imi simteam sufletu spargandu`se in bucatele, ca o oglinda...Eram treaza si totusi nu paream prea convinsa de asta. Faptul ca El era acolo...in fata mea... la sute de kilometrii de Bucuresti. Mainile care ma fascinasera in repetate randuri erau invelite in manusi negre, fara degete , iar intre degete, tinea o tigara pe jumatate fumata. Ma uitam uimita la el, fara sa stiu ce sa ii spun, sau ce reactie sa am. Niciodata nu ma mai simtisem atat de derutata pana atunci. Era clar ca nu mai aveam decat doua raspunsuri la intrebarea “ ce simt eu fata de el?”: ori nu il iubeam deloc, ori il iubeam prea mult. Parea aievea asa cum se uita la mine cu privirea lui sireata. Timpul se oprise pentru mine.
“-De ce te-ai oprit din fumat? Stii ca imi place sa ma uit la tine cand fumezi. Ah, aproape ai ajuns la filtru. Nu`I nimic, mai ai tigari? De fapt, ia de la mine, stai asa sa ti`o aprind” evident ca facea absolut ce vroia el cu gura mea, cu buzele mele, cu vointa mea!
Ma entuziasmasem in asa hal, incat aproape uitasem ca el era motivul principal pentru care eu alesesem calea pusticului…dar era prea tarziu. Cand inima`ti cade in chiloti, poti sa incepi sa te ingrijorezi. Inima mea era deja scafandru. Abia acum am realizat ca era prima oara cand vorbea cu mine dupa luni de zile.
“-De unde sa stiu ca iti place cum fumez?” din atatea lucruri pe care puteam sa I le spun, eu am ales sa`I pun intrebearea asta stupida; de parka avea vreo relevanta.
“-Mereu te`am observat atent cand ai fumat, stii asta”
“-Stiu?”
“-Da. Si stii multe alte lucruri. Lucruri mult mai importante…Lucruri care te`au gonit in capatul asta de lume…” nu`mi venea sa cred…ce spunea…cum o spunea…nu putea fi el…ce se intamplase?
Il auzeam ca vorbeste de zor, darn u intelegeam o vorba. Trageam nervos din tigara de fiecare data cand simteam ca ma napadeste un nou val de lacrimi, pe care incercam cu disperare sa mi`l reprim. Corpul imi era cuprins de spasme care ma zguduiau din toate incheieturile si, incetul cu incetul, lacrimile incep sa curga pe rand din ochii mei ca trenurile`n gara. Vazand starea jalnica in care ma aflam, se opreste din vorba si se uita din ce in ce mai ingrijorat la mine.
Asta era! Caderea! Colapsul meu! Se petrecea repede , totul se invartea, lacrimile imi inundau fata si le simteam cu mi se inoada sub barbie . Nu putea fi dragoste! Dintre toti nu se putea sa il iubesc tocmai pe el. Meritam tot pentru prostia asta! Fara mila! Daca trebuie sa cada capete, sa cada, fie si al meu!
“-Anna, cred ca te iubesc…”
“-De ce crezi asta?” il intreb printer suspine
“-Cum adica de ce cred asta? Asta simt, la dracu, nu stiu. Dar trebuia sa ti`o spun…si vad dupa reactia ta ca sit u ma iubesti pe mine!”
“-Nu trage concluzii pripite. Reactia mea se datoreaza starii mentale fragile in care ma aflu in momentul de fata. Si totusi, nu inteleg cum de iti permiti sa imi spui toate lucrurile astea! Ce esti tu? Cine esti tu ?”
“-Sunt Luca, barbatul pe care il iubesti. Care a venit dupa tine in mijlocul pustietatii dup ace a auzit ca ai disparut. Un biet nebun care a fugit de tine numai pentru ca, in final, sa fuga dupa tine.. Un idiot care luni de zile nu a avut curajul sa te priveasca in ochi sau sa`ti spuna mai mult de un “BUNA”, asa, de complezenta. Eu sunt Luca, barbatul pe care l`ai avut inca de la inceput, desi niciunul dintre noi nu stia asta. Sunt Luca, cel pe care il iubesti!”
Postări
