Dupa ce am cazut mai mult decat am crezut ca o sa cad vreodata...
Dupa ce am mijit ochii, am intins mana si m-am prins de ultima ramurica de constiinta si m-am ridicat la loc...
Acum...
In plina ascensiune...
Ma intorc asa cum am spus acum un an...
CU CAPUL SUS!
Cu pieptul inainte,
Spatele drept...
Si bateriile reincarcate.
Am lasat in spate oameni pe care trebuia sa ii las, au ramas in spate oameni care m-au lasat pe mine, s-au intors cei care m-au iubit la fel de usor cum au plecat...Da nu-i nimic. Important e ca s-au intors.
Imi pare rau de cei care au plecat definitiv si mi-as dori sa se intoarca.
Poate se vor intoarce candva.
Nu e timpul pierdut.
M-am intors eu, chiar daca nu stiu pentru cat timp, acum sunt aici...
Ca si cum o tenie uriasa consuma toata mancarea pe care o ingerez, fara sa-mi lase si mie macar o firmitura. Nimic.
Sunt egoiste sentimentele. Ai impresia ca tu le nutresti, cand de fapt ele te nutresc pe tine. Tu existi numai datorita sentimentelor pe care tu le ai fata de orice.
La inceput, crezi ca ai controlul. Ca simti, doar pentru ca vrei tu sa simti. Dar nu e asa. Totul nu e decat o iluzie temporara, care in momentul in care isi scoate ghearele te sperie atat de tare ca nu stii cum sa mai reactionezi.
Nu esti robot, sa nu intelegi asta. Dar nici stapan pe viata ta nu esti. Esti un sclav al absurdului. Stii ca daca iubesti prea mult, o sa suferi la un moment dat. Stii ca daca urasti prea mult, pana la urma vei suferii.
Nu poti sa incerci sa-ti controlezi sentimentele.
Un om care spune ca isi poate controla sentimentele, inseamna ca nu le are. Nu este posesorul unui asemenea bun.
Si acum, nu stiu sa spun exact ce este mai rau?
Sa te stingi usor in timp ce esti supt de energie din toate supapele?
Sau sa traiesti mult si bine, dar trairile tale sa fie echivalente cu cele ale unui bolovan dintr-un rau? Oricat de puternice ar fi loviturile apei, el ramane la locul lui, fixat in namol.
Ca si tine...drept, pe pozitii, nemiscat, adanc ingropat in namolul vietii tale. Si pe masura ce timpul trece, namolul te inghite mai mult si mai mult pana nu mai ramane nimic. Bolovanul se va transforma in nisip, iar tu...probabil la fel...
Ca esti viu, ca esti mort, tot un morman de oase ramai.
Asadar, mai bine induri suisuri si coborasuri.
Suporti mai usor adancimea celei mai adanci prapastii, cand stii ca sentimentele tale te vor ridica, pana la urma, in varful celui mai inalt munte.
In final esti ca o pasare care isi canta trilurile vietii, nu ca o piatra amarate, care nu are altceva de povestit decat ce a vazut in jurul ei de-alungul veacurilor.
Nu va fie frica sa simtiti. Nu incercati sa va controlati sentimentele. Doar sa le diversificati.
"Cand esti tu aici, nu pot sa ma desfasor"........
Oare la ce mi`a trebuit? Iti spun sincer ca nu`mi trebuie si, surprinzator, nici nu ma afecteaza in masura in care ar fi trebuit in mod normal.
Ce e in mine acum nici eu nu stiu. Nu pot sa ma desfasor scriind. Nici gandind. In niciun fel. Parca am un nod. Am multe de zis, dar nu pot pune nimic cap la cap. Nu inca. Cred ca nu e momentul potrivit, dar si cand o sa vina...
Acum doar...ma retrag. Ma indepartez. Oricum nu`mi simte nimeni lipsa,nu? Asa mi`ati demonstrat.
"Sa vorbim despre cum particulele de luciditate se dezintegreaza in mod automat cand incep sa devin constienta de prezenta lui. Mi se incetoseaza mintea. Simt un mic tremur in spatele genunchiilor care imi da senzatia ca in curand ma voi prabusi . Si cad. Nu in gol. E bine asa. E perfect. E tot. O stare de euforie interminabila ma sufoca, Imi taie respiratia. Fericirea imi inunda plamanii in mod dureros, ca si cum as inhala Chanel Allure in cantitati industriale si tot nu ma satur. Ma intoxica! Cuvintele lui imi strivesc creierul. Atingerea lui imi carbonizeaza carnea pana la os. Tanjesc dupa mainile lui ca dupa aer. Gustul buzelor lui ma imbata mai rau decat vinul lui Bachus. E dependentsa mea, sau eu sunt dependeta lui. E morfina. E tot. Sexul e…adrenalina. Ca o injectie cu adrenalina. Imi invadeaza brutal venele, trezindu`ma ca din cea mai profunda coma. E apa vie. Nu am cuvinte, nu spun destul. Niciun cuvant nu e indeajuns de expresiv pentru a descrie explozia climaxului. Nici cel mai puternic foc de artificii nu se compara. Poate doar o bomba atomica… Ma las cotropita de trupul lui, fara sa opun rezistenta. La naiba cu tot! La naiba cu inima mea slaba si cu trupul meu avid de pacate! Vreau sa simt gustul iadului! Sa`I explorez fiecare coltisor intunecat si fierbinte. Dragoste.Pasiune.Pacat. Inima, Purgatoriu al existentei mele! Tu, esti dracul gol si imi place ce vad. Esti tot."
Sa vorbim despre cum particulele de luciditate se dezintegreaza in mod automat cand incep sa devin constienta de prezenta lui. Mi se incetoseaza mintea. Simt un mic tremur in spatele genunchiilor care imi da senzatia ca in curand ma voi prabusi . Sunt inca in picioare si totusi parca sunt ingropata in pamant pana la genunchi. Nu imi doresc altceva decat sa ma scufund tot mai adanc, in pamant, in uitare, in vina, in propria-mi constiinta, departe de privirea ta scrutatoare, de ochii tai reci si goi care ma privesc fara emotie sau interes. Roata s-a intors. Parca ieri tu erai cel care privea plin de speranta spre mine si eu….
Eu te vedeam, te observam cu atentie de chirurg, te studiam fara superficialitate si asta nu din cauza ca mi-ai atras atentia cu vreuna din calitatile tale deosebite. Nu. Mereu mi-a placut sa analizez persoanele pe care eu le consider inferioare mie. Sa aflu reteta. Sa compar. Sa trec in revista pana si cele mai mici detalii ale personalitatii ratatului. Privesc inferioritatea cu acel interesc cu care oamenii privesc si incearca sa desluseasca semnificatia gesturilor unei maimute de la Zoo. Ce comparatie perfecta. Maimuta. Esti o maimuta. Perfect absorbita de propria persoana, violenta si cu niciun fel de interes ptr semenii sai. Esti un mic papagal care nu se poarta desparti de oglinda agatata de una dintre gratiiile coliviei sale, deoarece nu ii vine sa creada ca faptura aceea superba care ii intoarce privirea,este chiar el.
Se pare ca instinctele primare, atractia sexuala a trimfat in final in fata bunului simt, al educatiei si al eruditiei. Savantul indragostit de cobai.
Aici se produce declicul. Un deget invizibil apasa pe butonul de autodistrugere si BUM! Totul se prabuseste.
Nu am nici cea mai mica speranta ca voi fi un Phoenix. Nu voi renaste din cenusa. Sunt mai degraba PrintulFericit al lui Wilde. Dragostea m-a facut sa imi pierd poleiala de aur, sclipirea de nestemate a ochilor. In final, cenusa mea nu va face altceva decat sa se risipeasca purtata de vant inspre neant. Dar, cand cenusa se va raspandi, va ramane dezgropata o inima de plumb, fara viata. Aici nu ma mai aseman cu Printul Fericit, pentru ca langa inima lui de plumb, trupul neainsufletit al randunelului o vegheaza aievea.
Postări
