Re...

Cum se face ca mereu ma intorc aici...

Dupa atatea mutari,

schimbari, suisuri si coborasuri...

Dupa ce am cazut mai mult decat am crezut ca o sa cad vreodata...

Dupa ce am mijit ochii, am intins mana si m-am prins de ultima ramurica de constiinta si m-am ridicat la loc...

Acum...

In plina ascensiune...

Ma intorc asa cum am spus acum un an...

CU CAPUL SUS!

Cu pieptul inainte,

Spatele drept...

Si bateriile reincarcate.

Am lasat in spate oameni pe care trebuia sa ii las, au ramas in spate oameni care m-au lasat pe mine, s-au intors cei care m-au iubit la fel de usor cum au plecat...Da nu-i nimic. Important e ca s-au intors.

Imi pare rau de cei care au plecat definitiv si mi-as dori sa se intoarca.

Poate se vor intoarce candva.

Nu e timpul pierdut.

M-am intors eu, chiar daca nu stiu pentru cat timp, acum sunt aici...

Si vreau sa scriu!

Si tu blogulet, m-ai primit inapoi :)

Respectele mele, amice!

Pe data viitoare...

Adio, mestere!

Ma retrag cat inca pot sa-mi tin capul sus cu mandrie.

Singurul lucru care mi-l pleaca este suferinta pe care o iau cu mine.

A fost frumos.

Mi-a facut placere sa va numesc prieteni, familie, iubiti....care cum ati fost.

Dar acum s-a terminat.

Mi-am jucat rolul, dar mi s-au terminat replicile si nici nu mai am inspiratia necesara sa improvizez. In definitiv, de ce as face asta? Nu merita. 

Alte cuvinte sunt de prisos, iar asta este singura despartire de care avem nevoie.

Respectele mele,

Adio.