Sunt ca un sarpe, naparlesc, imi las in urma pielea si plec mai departe, nu mai stiu de nimeni si nimic. Plec plutind in neant mai usoara decat un fulg, un bulgare de aer care se plimba prin lume prinvind oamenii din jur cum se iubesc, cum se urasc, cum casca nepasatori sau se uita atent, cum rad, cum plang si sunt multumita ca eu nu o mai pot face aceste lucruri. Nu mai rad dar nici nu mai plang, ascult dar nu mai vorbesc, nu mai sunt iubita dar nici nu mai sufar din dragoste. Sentimentele dispar. Lacrimile se usuca, zambetele se sterg. Plutesc si privesc…plutesc si privesc…plutesc si privesc…Merg mai departe, plutesc spre stele, ma agat de un colt de luna si privesc. Soarele nu a fost niciodata atat de frumos, sirenele nu au inotat niciodata atat de frumos, nici vantul nu a soptit cum o face acum, sau poate ca niciodata nu am fost atenta si n`am observat atata frumusete care se dezvolta in jurul meu. Nu mai visez dar traiesc un vis, plutesc si privesc,,,,plutesc si privesc…Nu obosesc, dar nu mai pot merge mai departe. Ma indrept usor spre pamant si aterizez pe ceva moale. Incet, pielea pe care o lasasem aruncata se infasoara in jurul meu si ma readuce la forma initiala. O lacrima imi coboara pe obraz, tristetea mi se cuibareste in suflet si realizez ca sunt din nou eu, in patul meu cu asternuturi roz, m`am reintors in lumea pe care odinioara o priveam numai, obligata acum sa retraiesc sentimentele umane. Ma asez cu capul pe perna, ma invelesc si ma uit pe geam. Din vazduhul negru stele imi zambesc placut. Cred ca am adormit, darn u`I nimic…acum sunt din nou bulgarele de aer care pluteste nepasator si ferit de orice griji. Raspund stelelor cu un zambet si imi continui drumul…plutesc si privesc…plutesc si privesc…plutesc si…