" Poti trai acceptand absurdul, dar nu poti trai in absurd". Asa spunea Andre Malraux...iar eu am faqt exact pe dos.. In loc sa iau exemplul lui Sisif, sa imi imi ironizez destinul, sa il biruiesc, sa am constiinta treaza, eu ce am facut? M`am chinuit sa imping bolovanul pana sus invarful muntelui sperand sa si ramana acolo. In toata stradania asta a mea am realizat ca defapt eu sunt pierzatoarea si ca bolovanul (destinul) m`a biruit. Si partea cea mai rea a fost ca EU cu mana mea l`am lasat sa ma biruiasca. Dar atat! Pana aici! Ma aflu in punctul culminant al existentei mele de pana acum; momentul in care incetez a ma purta ca un robot care reactioneaza la stimulii negativ.
Imi pare rau pentru un singur lucru: nu pentru ce am zis, ci pentru ca mi`am facut parerea publica. Si nu pentru ca am am mintit, pentru ca chiar daca as avea sau nu as avea dreptate, tot eu trag ponoasele. Nu o sa imi sterg posturile anterioare, pentru ca ar insemna ca m`as trada eu pe mine si mi`as calca in picioare orgoliul toate principiile, dar voi considera subiectul incheiat. Asta daca nu voi fu pusa in situatia de a ma apara in fata unei "instante supreme" :)).
Problema trebuie pusa in urmatorul fel: Nu imi este frica de ce se va intampla la final, dar mi`e frica de faptul ca nu se va termina niciodata.
Cu asta cred ca am spus tot.
De maine, imi reintru in ritm.
V`am pupat:*
Postări
2 comentarii:
Lasa bolovanii.. nu merita impinsi.. decat daca scopul tau e sa cobori la vale calare pe ei si razand. :) Va fi ok pana la urma.. si da, cel mai bine este sa nu renunti
:) >:D< :*
Trimiteți un comentariu